Vizionat de la premiera sa din 1986 până în clipa de faţă de aproape 150 milioane de spectatori din toate părţile lumii, cu peste 70 de premii importante – Olivier, Drama Desk, Tony – în palmares, Fantoma de la Operă al lui Andrew Lloyd Webber, unul dintre cele mai de succes Musical-uri din toate timpurile, va avea premiera pe 31 martie, la Opera Naţională Bucureşti, într-o versiune nouă, pusă în scenă de către Răzvan Ioan Dincă (Mamma Mia!, My Fair Lady, Shrek), cu Adrian Nour în rolul Fantomei şi Irina Baianţ în cel al Christinei Daaé, evoluând în decorurile şi costumele fastuoase create de reputatul designer irlandez Gary McCann.

Dată fiind anvergura acestui spectacol, ce are caracter de must-see prin faptul că e unul dintre relativ puţinele din istoria acestui Musical care nu se constituie într-o adaptare al show-ului original, am căutat să aflam detalii despre povestea aducerii pe scena ONB al acestui Musical direct de la experimentatul regizor RĂZVAN IOAN DINCĂ, dat fiind faptul că Fantoma de la Operă reprezintă o provocare semnificativa pentru orice profesionist din spaţiul artelor performative.

Încep cu o întrebare cu caracter personal… de ce Fantoma de la Operă?

Rar mi-a fost dat să întâlnesc într-un musical această complexitate psihologică a personajelor, specifică teatrului dramatic, îmbinată cu valoare muzicală specifică operei. Poate traseele emoţionale pe care le parcurg personajele şi dificultatea interpretării muzicale, precum şi frumuseţea poveştii în sine, m-au îndemnat să găsesc potrivit titlul acesta propus de Opera Naţională Bucureşti pentru a vorbi despre iubirea pentru muzică şi despre greaua alegere pe care o ai de făcut între destinul frământării artistice şi cel a unei vieţi în paradigma normalităţii, între dificultatea de a răzbi în lumea spectaculoasă şi contorsionată a operei şi liniştea unei vieţi obişnuite.

Conflictul muzical propus de către Andrew Lloyd Webber, între formele anacronice de interpretare artistică şi cele contemporane, axate pe firesc şi psihologie, vizând adresabilitatea către publicul larg, reprezintă o altă temă interesantă a acestui musical iconic.

Trebuie să vă spun din start: nimic nu este la fel în această montare faţă de altele anterioare – nici coordonarea muzicală, nici decorul, costumele sau coregrafia, nici regia sau mişcarea scenică, nici light designul.

Cum va fi spectacolul de la ONB altfel decât “clasicele” din West End şi de pe Broadway?

În primul rând deoarece montarea este realizată cu condiţia unei non replici şi de către o echipă complet nouă, care nu a mai montat Fantoma. În al doilea rând, se joacă la Operă. Fantoma de la Operă – la operă. Interesant, deşi, sunt sigur, contrariant pentru unii purişti.

Nu am făcut o cercetare amănunţită în acest moment cu operele unde acest titlu se regăseşte chiar acum sau s-a regăsit în trecut, însă sigur în Australia la Sidney – o operă admirabilă, de altfel – se joacă de două stagiuni. Ştiu, deoarece un artist pe care în trecut ONB l-a avut invitat la Bucureşti este protagonist acolo. Joacă Piangi. Oricum, nu zona geografică determină valoarea spectacolului.

Mi-ar plăcea însă ca valoarea acestui spectacol să atragă atenţia lumii spectaculoase a musicalurilor şi să se înscrie şi Bucureştiul pe harta evidenţiată de Really Useful şi de maestrul Andrew Lloyd Webber, atunci când anunţă noutăţile cu care se mândreşte.

Apropo de non replică, înainte de bătălia pentru câştigarea publicului, a fost cea de a obține girul deținătorilor de drepturi, notorii pentru rezervele în a permite producții diferite de versiunea consacrată a spectacolului. Care au fost provocarile de surmontat întâmpinate în proces?

Compania Really Useful este pentru mine un model de business combinat cu artă, care poate să schimbe atât lumea antreprenoriatului cultural cât şi a spectacolului. Forma pe care o îmbracă spectacolele realizate de această uriaşă companie împlineşte dezideratele calităţii, ale valorii şi ale viziunii asupra viitorului, răspunde cerinţelor publicului, fără să facă rabat asupra calităţii artistice. Este rar să vezi aşa ceva.

Atunci când te adresezi unei astfel de companii, trebuie să o faci conştient de faptul că trebuie să asiguri pe teritoriul ţării unde se licenţiază întreg profesionalismul de care este nevoie. Acesta trebuie să fie garantat de echipa de realizatori şi de cea de producţie. Sperăm că vom convinge deţinătorii drepturilor nu numai că nu am greşit, ci şi că în România există un potenţial mare pentru a face musicaluri conform standardelor specifice.

Montarea “Fantomei de la Operă” din 2015, când eraţi director al Teatrului de Operetă, a fost una istorică pentru Musicalul din România. Ce v-a făcut să rămâneţi atașat de această poveste încât să luptaţi ca să o aduceţi din nou pe scenă?

Calitatea pe care o aveam atunci era de producător. Sincer, pentru un regizor nu este chiar simplu să privească pe altul [regia versiunii din 2015 a fost semnată de Stephen Barlow – n.r.] cum montează unul dintre cele mai motivante titluri din istoria spectacolului. M-am bucurat, fără îndoială, de succesul inimaginabil al acelui spectacol şi mi-a părut extrem de rău, am fost efectiv sfâşiat emoţional atunci când am aflat că nu se mai joacă.

Acum, s-a ivit această oportunitate… trecutul nu îl poţi schimba. Noi acum, încercăm să redăm publicului acest titlu, ce nu poate trece neobservat. Artistic vorbind, această operă este exact genul meu de melanj artistic: conţine dramatism, psihologie, are umor, iar muzica este una ce o fredonezi mult timp după ce o asculţi… îmi pare un demers ce îşi are sensul în contextul dat.

Revin în rolurile principale Adrian Nour şi Irina Baianţ. Ce-mi puteţi spune despre distribuţia Fantomei de la ONB?

Distribuţia spectacolului este acoperită de oameni foarte tineri. Proaspeţi şi dornici să facă lucruri noi. Să păşească sau să avanseze pe acest drum al musicalului. Sper că veţi realiza diferenţele de interpretare pe care Adi şi Irina le vor avea în această montare.

Va fi greu şi pentru noi şi pentru ei să îi facem să fie diferiţi, însă viziunea asupra montării fiind diferită şi sensul caracterelor în consecinţă, demersul va fi unul mai uşor.

Ce pot să vă asigur: intrăm în sensurile adanci ale poveştii, ale muzicii şi le propun interpreţilor ca această experienţă să conteze pentru ei. Să nu uităm, este vorba despre Fantoma de la Operă – provocare şi miză pentru orice artist important din această lume.

Dincolo de conceptul regizoral, în materializarea sa, o montare originală a Fantomei de la Operă presupune implicarea unor resurse creative remarcabile. Cum s-a coagulat echipa de producție a spectacolului?

Echipa de creaţie este aleasă, aşa cum este şi normal, în mod subiectiv. Cu Gary [McCann] am lucrat la Traviata, la Operă, l-am remarcat şi i-am remarcat stilul creativ. Este, în opinia mea, unul dintre cei mai profesionişti scenografi ai Europei. Ne-am înţeles minunat, iar acum, cu multiplele posibilităţi de a comunica la distanţă, lucrul a fost unul la îndemână.

În rest… e vorba de echipa cu care am realizat multe. Daniel Jinga, dirijor excepţional datorită experienţei în lucrul cu corul pentru a modela toate tipurile de voci, impecabil reproducător de stiluri sonore datorită auzului absolut şi a inteligenţei sale… şahistice, un experimentat dirijor de orchestră cu care abordează aproape orice gen muzical. Spre exemplu, când lucram la Mamma Mia, cel mai dificil era să se obţină sound-ul specific ABBA. El a reuşit, net superior altor montări din teatre prestigioase care au abordat acelaşi titlu. Este, desigur, doar un exemplu minor.

Nu mai vorbesc de performanţa muzicală, plină de fineţe, umor şi dramatism din My Fair Lady… el a debutat în musical la Operetă, acum peste 12 ani, într-un alt titlu ce a scris istorie – Romeo şi Julieta – şi realizam de atunci că va fi un excepţional dirijor şi de musicaluri.

Coregrafia spectacolului este semnată de Violeta Dincă. Teatralitate, precizie şi inovaţie. Asta caracterizează stilul său. Ne completăm şi ne susţinem, de multe ori pornind cu viziuni diferite, însă întotdeauna cu acelaşi rezultat. Regizor secund este Raluca Popa. Lucrăm împreună de mulţi ani. Ştie ce gândesc şi, uneori, ştiu şi eu ce gândeşte ea. Profesionistă şi serioasă, cei care o cunosc ştiu cât de importantă este prezenţa ei în echipa de creaţie şi în ducerea la bun sfârşit a montărilor noastre. Efectiv, cred că avem echipa perfectă acum, în România. Nu avem scuze dacă ceva nu iese bine.

Aş adăuga prezenţa activă extrem de valoroasă care contribuie la mişcarea scenică şi la lucrul cu balerinii acestei montări – Florin Tănase – Caisă, numele său de scenă – şi Alexandra Gavrilescu. Alexandra este prima dată în echipa noastră pentru realizarea unui musical şi cred că va fi o colaborare lungă. Cât despre Caisă… nu prea văd cum ar putea arăta o montare de-a noastră fără el. Echilibrat şi disciplinat, inteligent în găsirea soluţiilor şi experimentat în lucrul cu oamenii, el reuşeşte să fie liant între multe componente ale spectacolului, între cor şi balet, între solişti şi balet, între cor şi solişti, uneori între noi şi ei, artiştii care dansează pe scenă.

De fiecare dată când mă gândesc la latura frumoasă a acestei meserii realizez cât de norocos sunt să am parte de o asemenea echipă şi de asemenea provocări. Şi cât de norocos am fost când viaţa mi-a dat şansa unor încercări care m-au învăţat cum se construieşte fericirea din ceea ce ai, nu din ceea ce îţi doreşti, şi din ceea ce eşti prin prisma celor care rămân lângă tine indiferent de situaţii. Fantoma de la Operă devine cea mai importantă provocare a vieţii mele artistice.

Interviu de IOAN BIG: https://zilesinopti.ro/2023/03/16/interviu-despre-fantoma-de-la-opera/ 

Ilustraţie header: Gary McCann, set & costume designer “Fantoma de la Operă”