Aţi reuşit să obţineţi drepturile pentru Fantoma de la Operă şi în continuare optaţi pentru spectacole de top din Londra sau New York care se vor produce şi în Bucureşti. La ce să se mai aştepte publicul anul acesta?

Răzvan Ioan Dincă: Compania de Operetă ce aparţine Operei Naţionale București a obţinut drepturile de autor ceea ce este absolut extraordinar deoarece montări ale acestui musical există în patru sau cinci teatre în întreaga lume, iar asta este foarte puţin. Se dau foarte greu aceste drepturi de autor, iar faptul că s-a reuşit obţinerea acestora ne permite să sperăm că acest spectacol va concura marile montări de acest gen din lume şi că va repune pe scenele din Bucureşti, după doi ani de absenţă a Teatrului de Operetă, noul Teatru de Operetă și Musical care va însemna nu o clădire, ci o ofertă culturală de spectacole deosebite, chiar dacă, sigur toate se vor întâmpla într-un spaţiu. Nu pe spaţiu dorim să ne focusăm ci pe ceea ce vom oferi: nu inaugurăm sedii, ci inaugurăm spectacole! Şi atunci vom începe cu Fantoma de la Operă, vom continua cu reluarea musical-urilor de succes pe care le-am avut în decursul timpului la Operetă, mă refer la ,,Romeo şi Julieta”, la ,,Rebecca”, precum şi cu operetele care s-au jucat în ultima vreme: ,,Liliacul”, ,,Voievodul ţiganilor”, ,,Sylvia”, ,,Văduva veselă” ş.a.m.d.,urmând ca după aceea să configurăm un program echilibrat între musical şi operetă pe care să-l oferim spectatorilor cu o ritmicitate care să permită accesul unui public cât mai eterogen.

 

Sunteţi responsabil pentru transmiterea emoţiei şi a imaginii idilice pe care Opera trebuie să o aibă în faţa spectatorilor. Cum reuşiţi să împăcaţi cele două meserii atât de complexe de Director General al Operei Naţionale şi cea de artist regizor?

Răzvan Ioan Dincă: Nu dorim să oferim o imagine idilică a Operei Naționale București, nu vrem să idealizăm, dimpotrivă, vrem s-o umanizăm făcând-o accesibilă. Să o facem accesibilă fără a-i distruge misterul, să încercăm în acelaşi timp să arătăm că reverenţa pe care o facem noi în fața publicului o aşteptăm şi din partea spectatorilor. Încercăm un tip de dialog care încetul cu încetul să se transforme într-un adevărat dans, într-un tip de relaţie între două entităţi, public şi furnizor de spectacole, care să ofere satisfacţie ambilor şi care în acelaşi timp să ofere plăcere. Acest lucru se poate face încercând să simţim pe de-o parte nevoia publicului, pe de altă parte s-o şi imprimăm, pentru că există un tip de public care nu ştie că-i place Opera. De unde să ştie dacă nu a fost? De unde să ştie dacă nu a avut niciodată contact cu lumea asta pe care noi o propunem? Când vorbeşti despre Operă, de obicei te gândeşti la concertele pe care le vezi la televizor cu nişte oameni care cântă frumos, de obicei nişte supraacute sau acute pe care nu prea le percepi, iar desprinse din context par fi nişte ţipete, dezarticulate pentru auzul unor profani.

Opera însă este acel gen al spectacolului care transmite emoţie, catharsis, cu ajutorul multiplelor mijloace de impresionare a spectatorului. De la atmosfera creată în foaiere, până la modul în care este întâmpinat spectatorul, de la timpul pe care îl poate petrece extra spectacol în Operă, până la momentul în care se întâmplă spectacolul în sine, spectacolul ca şi cumul de alte arte. În spectacolul de operă întâlnim de la arte plastice, până la dans, teatru, muzică, toate combinate într-o artă supremă care este Opera. Deci cine vine la Operă şi percepe spectacolele noastre doar ca pe nişte concerte nu cred că şi-a îndeplinit bine scopul. E adevărat, din păcate pot să vă spun că există spectacole ale noastre care sunt încă sub formă de concert. Dar obiectul nostru de activitate sunt spectacolele de operă, nu concertele de operă. Şi atunci asta vom încerca în continuare, să arătăm lumii că venirea la Operă nu înseamnă că eu sunt spectator şi mă uit la ceva care îmi place sau nu, ci faptul că noi creem o experienţă pentru oameni.

Experienţa se trăiește, spre deosebire de percepţia de tip raţional, iar noi ne dorim să oferim tipuri de emoţii pozitive oamenilor. Nu întotdeauna reuşim aceste lucruri, în încercarea noastră de a fi cât mai apropiaţi de partituri mai facem şi greşeli, dar suntem într-o perioadă în care am început să le corectăm. Încerc să gândesc acest statut al spectatorului în Operă ca şi cum aş fi regizor: asta îmi este meseria şi câtă vreme nu am mai montat spectacole de o vreme încoace încerc să regizez practic acest management integrat al Operei în relaţia spectator-produs artistic în aşa fel încât să-mi fac şi meseria de regizor atunci când conduc un teatru.